Calea Sfintilor

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat in taina de părinţii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Si îl invatau părinţii in cămara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea către săraci, savarsind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar, mai ales, a început a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul creştea cu anii si cu înţelepciunea, urcând ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungând la vârsta cea mai desavarsita, părinţii lui s-au dus din vremelnica viata, lăsând pe tanarul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.
Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod in locul tatălui sau. Si a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţa si aducând pe mulţi la Hristos.
Deci, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că voievodul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor, şi a venit împăratul şi la Tesalonic. Şi, Dimitrie fiind întrebat, de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneala, mărturisind că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Şi îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale.
Şi se bucura împăratul, mai ales, văzând pe un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic si infricosator la chip, că se lupta cu cei viteji şi-i ucidea, aruncându-i în sulite. Deci, era acolo un tânăr creştin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruţare pe oameni, mai cu seama pe creştini, s-a aprins de râvna. Şi vrând să se lupte cu Lie a alergat la Sfântul, în temniţă, cerând de la dânsul rugăciuni şi binecuvântare ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. Şi, însemnându-l cu semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: „Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!”
Deci, intrând în lupta cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Si îndată, trântindu-l jos pe Lie, l-a omorât. Si s-a întristat împăratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşi, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfântul, în temniţa, că a fost pricina morţii lui Lie. Şi aceasta, facandu-se îndată, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mâinile lui Dumnezeu. Şi s-au făcut la moaştele lui multe minuni şi prea slăvite tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, s-a tăiat capul si Sfântului Nestor.

Va recomand sa cititi si:
*
Preafericita vreme a minunii –Pr. Constantin Necula
*
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s