Draga mea Măicuţă,
M-am apucat de pasul 6 și încă am mai văzut lucruri pe care am dat vina. Dar nu numai că am dat vina, ci încă nu le-am acceptat şi „le mai port pică”, acționând după ele.
Nu știu dacă urmare a lucrului de „ieșire din labirint”, de când cu „revelația” aceea a perspectivei inverse de la seminar, din ce în ce mai des văd lucrurile în felul acesta, cu „pauzele” aferente, când sondez și găsesc un alt sens trecutului, care astfel parcă îmi lărgește în același timp „aria” de cuprindere și înțelegere. Ideea asta mi se conturează din ce în ce mai clar și mai profund în același timp. Adică parcă primește o consistență fizică, în inima mea.
Mi se pare extraordinar acest verset, esențial. Mi se oprește respirația la propriu atunci când mă gândesc la asta: „Pentru că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.” (Ef. 2, 10)
Toată istoria mea, tot ce “mi se cere” e deja “pregătit”. Eu trebuie să fiu acolo doar să le transpun în fapte, să le aduc la ființă, la ființare. Tot ce nu fac nu e o problemă a mea personală, cu Domnul eventual, ci e o problemă a întregii umanități, ce (nu) fac eu nu mă afectează doar pe mine, ci toată umanitatea. Știu, s-a spus asta de nenumărate ori, de multe ori am citit chiar eu, dar acum trăiesc asta ca pe o revelație. Eu cred că fac eu una și alta, că ce important e să fac o faptă bună, că e important să împlinesc poruncile. Dar împlinirea poruncilor e mai mult decât faptă bună, e chiar respectarea mersului firesc al lumii, așa cum a făcut-o Domnul.
“Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor.” (In. 1) “Toate”, înseamnă chiar toate, adică și ce nu e făcut încă acum, în momentul acesta, dar va fi făcut, chiar dacă timpul la care e scris e trecutul. Păcatul și “neființa” e chiar asta, “nefacerea” lucrurilor Domnului, care dezechilibrează lumea.
Iar Isaia spune: „…Eu te-am chemat pe nume și un nume de cinste ți-am dat fără ca tu să Mă știi. Eu sunt Domnul și nimeni altul! Afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins fără ca tu să Mă cunoști”. (Is. 45) Și nu e vorba aici de predestinare, ci de lucrare întru viziunea Domnului, de asumare liberă a realizării, materializării viziunii, rațiunii divine.
Această „ne-facere” a lucrurilor întru care suntem chemați să le facem, ne aruncă „afară”, în afara lucrurilor zidite pentru noi, ca să umblăm întru ele. Suntem în afara lui Hristos, nu pentru că ne alungă El, ci că nu facem lucrurile întru care am fost chemați şi ne dăm singuri afară. Iar El ne tot aduce, ne tot cheamă, iar și iar și noi, dacă nu înțelegem și nu facem, iar ne îndepărtăm și amânăm momentul în care putem fi cu El.
Doamne, cât de cutremurător e. Cât de importanți suntem. Cât de mare e păcatul lui „ce sunt eu, eu nu valorez nimic!” Cât de nesimțitori Îl acuzăm pe Domnul că El nu ne îndeplinește dorințele, în timp ce noi nu ne împlinim chemarea, porunca, pe care, împlinind-o, ne-am face cei prin care toate se fac. Și pe care, făcându-le, nu suntem decât slugi netrebnice, care am făcut „cele ce trebuia să facem” pentru că erau „gătite mai înainte”.
Acum îmi vine să recitesc tot ce am citit în ultima vreme, tot ce am întâlnit despre asta, că parcă înțeleg altfel, mai profund, mai complet, nu știu cum.
Sărut mâna și zile cu spor și bucurie, întru faptele Domnului.
Cr. cu drag
*
Draga mea, mult dragă, Cr,
Fără să-L primim pe Domnul în cotloanele întunecoase ale sufletului nostru, încet, încetișor, pe cât ni se poate, cu delicatețe, dar și cu hotărâre, nu putem să-L auzim cu adevărat!
Trăiesc împreună cu tine zbaterea ta, trezirea ta, durerea ta, dar și aceste țâșniri de bucurie și înțelesuri sfinte care vin prin străpungerile inimii tale dragi,
Cu respect și recunoștință pentru lupta ta
Maica Siluana
Arhive
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- octombrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- aprilie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- aprilie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- septembrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- iunie 2011
- mai 2011
- aprilie 2011
- martie 2011
- februarie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- iunie 2010
- mai 2010
- aprilie 2010
- martie 2010
- februarie 2010
- ianuarie 2010
- decembrie 2009
- noiembrie 2009
- octombrie 2009
- septembrie 2009
- august 2009
- iulie 2009
- iunie 2009
- mai 2009
- aprilie 2009
- martie 2009
- februarie 2009
- ianuarie 2009
- decembrie 2008
- noiembrie 2008
- octombrie 2008
- septembrie 2008
- august 2008
- iulie 2008
- iunie 2008
- mai 2008
-
Articole recente
- Acatiste
- Andreea Hefco
- Bucurie
- Carte pentru suflet
- Codependenta
- Copii care sufera
- Craciunul
- Credinta
- Cruce
- Cum sa ma rog?
- Curajul de a marturisi credinta
- Cuviosul Paisie Aghioritul
- Danion Vasile
- Dan Puric
- Darul vietii
- Depresia
- desene animate
- Despre Maica Domnului
- Despre minuni
- Despre rabdare
- Doamne ajuta-ma
- Educatie
- Familia
- Fecioria
- Fiecare om are o misiune
- Film
- Gustos si sanatos
- Icoana
- Iertare
- In favoarea vietii
- Invierea Domnului
- IPS Bartolomeu Anania
- IPS Justinian Chira
- Iubirea
- Judecatile lui Dumnezeu
- Libertate
- Maica Siluana Vlad
- Mitropolitul Antonie Bloom
- Muzica
- Nadejde
- Nicolae Steinhardt
- Pagini despre frumuseţe
- Pentru ce m-am nascut?
- Poezii
- Post
- Postul Mare
- Povestiri cu tâlc
- Pr. Dumitru Staniloae
- Pr. Nicolae Tanase
- Pr. Rafail Noica
- Pr. Savatie Bastovoi
- Pr. Serafim Pantea
- Prietenia
- Provita
- Psalmi
- Ramona
- Recomandări
- Rugaciune
- Rugaciunea salveaza vieti
- Sanatatea
- SdCO
- Sf. Ioan Gura de Aur
- Sf. Nicolae Velimirovici
- Sf Ierarh Nicolae
- Sfintii
- Sf Siluan Athonitul
- Smerenia
- Suferinta
- Taina Casatoriei
- Taina impartasaniei
- Taina spovedaniei
- Terapie pentru suflet
- Uncategorized
- Viata de azi
- Zi de sarbatoare
Categorii
Meta
Cornelia,Oradea Porti in suflet o comoara pe care nu multi „pamanteni” o au,o comoara care va dainui spre vesnicie. Cuvinte si invataturi frumoase am citit pe blogul tau,dar povestioara cu magarul batran m-ia ramas imprimata in minte. Dumnezeu cel Mare si Puternic s-ajute tuturor,dandu-ne intelepciune,credinta,ratiune si multa putere de-a ierta. VA pup pe toti,cornelia,oradea
Draga Cornelia, vorbesti din inima ta iubitoare si din frumusetea sufletului tau si ma coplesesti.Sa dea Bunul Dumnezeu sa le ducem pe toate asa cum vin, cu rabdare si curaj.Te imbratisez cu drag mult, și sa știi ca deja îmi este dor de voi toți 🙂