Aperitive de post

Pentru familia mea şi pentru prietenii mei am pregătit câteva aperitive de post, de ziua mea care e mereu în post 🙂 Mai târziu o să pun şi reţeta tortului de post.

Pe platou sunt şniţele de soia, conopidă pane şi ceva bun din cartofi 🙂
Ştiu, nu e bine să abuzăm şi nu am abuzat de soia că nu e chiar o delicatesă, gătesc rar soia, dar astea sunt bune 🙂
Le-am fiert în apă cu un pic de sare, le-am stors bine, apoi le-am presărat cu sare, piper şi boia de ardei. Am amestecat trei linguri de făină cu o lingură de muştar, o linguriţă de sare şi apă (cât să aibă consistenţa compoziţiei pentru clătite). Am trecut bucăţile de soia prin compoziţie şi le-am pus la prăjit.
Aceeaşi compoziţie am făcut şi pentru conopida pane. Am spălat conopida, am curăţat-o şi am tăiat-o  în bucăţi mai mici, în rămurele (pe unele le-am tăiat în două că erau mai mari). Le-am pus la fiert în apă cu o linguriţă de sare. Nu le-am lăsat să fiarbă foarte mult ca să nu se sfărâme când le prăjim, ci cât să intre un pic furculiţa în ele. Le-am scos din apă şi le-am lăsat un pic să se răcească, apoi le-am dat prin compoziţia amintită mai sus şi le-am prăjit până au prins un pic de culoare. 
Şi acum mâncarea din cartofi 🙂
 Ştiu de la mama reţeta aceasta de chiftele din cartofi, de post. Este foarte bună. 
Avem nevoie de o ceapă, 1-2 morcovi, 10-12 cartofi sănătoşi de la ţară 🙂 şi pătrunjel. Cine doreşte, poate să pună şi un căţel de usturoi. Ceapa se curăţă, se spală şi se taie mărunt. Morcovii şi cartofii, la fel, se curăţă, se spală şi se dau pe răzătoarea mare. Se amestecă toate într-un vas cu sare, piper, boia-după gust- şi cu 2-3 linguri de făină.  Înainte de a pune făina în vas, se adaugă o legătură de pătrunjel tăiată mărunt (eu am pus şi o legătură de mărar).
După ce s-au amestecat, se ia câte un pic şi se formează cu mâinile o chiftea. Eu am făcut doar 4 în felul acesta, pentru că mi s-a părut că e nevoie de mult timp până termin toată compoziţia care era destul de multă, aşa că le-am modelat altfel, ca pe nişte mici. Au ieşit acele forme lunguieţe. Le-am dat prin făină, pe masă, şi le-am lăsat acolo până le-am terminat. Apoi le-am prăjit în ulei până s-au rumenit. Au fost foarte bune! 🙂
Platoul de post se poate orna cu măsline, ardei roşu, ridichi şi ce mai doriţi să puneţi. 🙂 
Ştiu că sunt gospodine extraordinare care mai citesc aici, şi eu am scris cam amănunţit, dar am scris aşa pentru cei/cele care caută să înveţe să gătească şi ştiu cum e să înveţi să găteşti. De când locuiesc singură, gătesc singură şi descopăr o adevărată bucurie în asta. În bucătărie am o icoană a Maicii Domnului şi îmi mai ridic privirea de la aragaz spre ea, mă rog şi ştiu că mă ajută. Mâncarea îmi iese foarte bună, oricât ar fi de modestă sau de puţină. Nu o spun ca să mă laud. Chiar iese bună:)

Aici e un platou mic cu ciuperci umplute cu legume. 

Sunt ciuperci champignon pe care le-am spălat, le-am curăţat şi le-am tăiat codiţele pe care le-am folosit la umplutură.
Pentru umplutură am folosit 4 cepe verzi, o bucată de ardei roşu (de fapt pentru toată masa am cumpărat doar un ardei roşu mare pe care l-am folosit unde era nevoie), o gulie, cozile de la ciuperci şi condimente-după gust. Ceapa am tăiat-o mărunt, gulia am dat-o pe răzătoare (după ce am curăţat-o de coajă şi am spălat-o), ardeiul l-am tăiat în bucăţi mici iar codiţele de la ciuperci le-am tăiat mărunt. Pe toate le-am călit în ulei până s-au înmuiat. Am umplut ciupercile, apoi le-am pus în tavă la cuptor unde au stat cam 20 de minute, nu ştiu exact, s-au făcut mai repede decât mă aşteptam.
Am mai pregătit salată de vinete şi de ciuperci. La fiecare am pus o linguriţă de muştar, una de sare, maioneză de post, usturoi şi câte o ceapă, cu diferenţa că la salata de vinete am călit ceapa, iar la cea cu ciuperci nu am călit-o (nu-mi amintesc de ce 🙂

Toate au fost bune. 🙂

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Aperitive de post

  1. Pr.Victor zice:

    Bune, făcute cu drag şi bucurie pentru o zi binecuvântată. Mulţumim Ramona.

  2. Loredana zice:

    La multi ani cu intarziere! Sa fii sanatoasa si sa te bucuri de minunile vietii!

  3. corina zice:

    La multi ani Ramona!!!!Sanatate si bucurii duhovnicesti! 🙂

  4. Ramona zice:

    Vă mulţumesc mult pentru urări. Bucurii multe vă doresc şi eu. Au fost zile binecuvântate cu adevărat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s