Arhive lunare: februarie 2014

Cum distruge alcoolismul creierul uman

Sursa Cum pot să se schimbe oamenii care beau? Numai renunţând total la băut. Împotriva băutului există un singur leac: abstinența. Beţia este o boală, sufletească şi trupească, dar este în primul rând o boală duhovnicească. Este duhovnicească pentru că … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Etichetat | Lasă un comentariu

„Când ne părăseşte Domnul, atunci ne părăsesc şi prietenii cu toţii”

Un cuvânt de folos de la Sfântul Maxim, foarte potrivit astăzi (şi poate totdeauna), când nimeni nu e scutit de necazuri şi încercări. „Să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime, ca să-L primim pe El întreg. Să ne … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Etichetat , | Lasă un comentariu

A fi cu Dumnezeu înseamnă să pornesc de la mine, așa cum sunt acum în cele din afară și să învăț să fiu cu El, oriunde aș fi și orice aș face

„Lăsarea în voia lui Dumnezeu înseamnă tocmai această schimbare de atitudine (metanoia = răsturnare, înnoire a minții), această renunțare la control și la asigurarea că „de vom face așa va fi bine”. Mântuirea ține de a fi: De vom fi … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Etichetat | Lasă un comentariu

Sfantul Nectarie la volan

Stiu ca sfintii stiu de toate si ajuta in orice ii este omului de folos. Stiu fizica, informatica, matematica, limbi straine, sunt minunati medici chirurgi, ingineri, arhitecti, pictori, experti in potriviri minunate de intamplari din viata omului. Dar eu imi … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Etichetat | 1 comentariu

Păcatele nemărturisite

„Cu păcatele nemărturisite are Dumnezeu altă socoteală; tot socoteală milostivă, însă pe noi ne ustură. Știind Dumnezeu nătângia (prostia, nerozia, neghiobia) noastră, nu ne lasă părăsiți în întunericul necunoștinței, ci ne trimite necazuri sau pocanie (canon) fără voie. Asta-i ispășirea … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Etichetat , | Lasă un comentariu