Când ai gând înţelept, ai ajutor în propria ta fiinţă pentru înzdrăvenire

Arhimandrit Teofil Părăian

Un Sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Maxim Mărturisitorul, tâlcuind duhovniceşte cuvântul acesta: „Nu am om” (Ioan 5, 7), spune că prin cuvântul „om” trebuie să înţelegem „gând înţelept”, gândul cel înţelept. Când ai gând înţelept, ai ajutor în propria ta fiinţă pentru înzdrăvenire, pentru întărire, pentru împuternicire. Scăldătoarea de la Vitezda, duhovniceşte, trebuie înţeleasă ca virtutea capabilă de cunoştinţă. Ce înseamnă aceasta? Când avem gând înţelept, gândul înţelept ne îndreptează spre fapte bune. Faptele bune, întărindu-se în noi, devin puteri sufleteşti, devin virtuţi, întăriri. Şi întărirea aduce cunoştinţă. Deci, gândul cel bun, gândul înţelept, omul, care este gândul înţelept, ne îndeamnă la fapte bune. Faptele bune, întărindu-se în noi devin virtuţi şi ne înzdrăvenesc. Şi întărirea în bine, întărirea în virtute, aduce cunoştinţa de Dumnezeu, ne ridică mai presus de lumea aceasta, întru cunoştinţă. Asta ar însemna că omul întărit sufleteşte, omul care nu mai este slăbănog, acela este un om virtuos şi un om plin de cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi tot Sfântul Maxim Mărturisitorul, în tâlcuirile lui, spune că: „Bărbat puternic este acela care uneşte făptuirea cu cunoştinţa”, cunoştinţa cu făptuirea. Deci, dacă ştim nişte lucruri bune şi le şi facem, prin acelea ne întărim şi aşa devenim bărbaţi puternici.

(Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teora, Bucureşti, 2007, p. 52)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s