Rostul vieții
Nu-ti irosi viața! Ea este dată oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru vesnicie. Cel ce are credință nu este pentru pământ. Lumea nu se împacă cu cerul. Viața pe pământ e ca un popas și cine dă totul pentru ea este nefericit. Viața trece și cine a pus preț pe ea, cu nimicul pământului și al țărânei rămâne. Tu să-ți întelegi rostul, să fii înțelept! Degeaba cauți să faci lumină unde nu poate dăinui. Nu este în zadar să aprinzi făclie când crivațul suflă și ți-o stinge?… Stârpește în tine egoismul și setea nestinsă de a aduna pe pământ, care îți ucid sufletul. Toată sârguința ta să fie spre a te umple de Lumină și Adevăr. Crede în înviere, care ne va aduce din nou unul în fața celuilalt, cu bucuria sufletelor care se regăsesc pe norii cerului, sub soarele veșniciei lui Hristos.
Omul, ca iarba…
Omul nu este numai carne, oase și sânge, care putrezesc, ci și altceva: duh în care se cuprinde o sclipire din Duhul lui Dumnezeu. Omule, vezi ce faci cu această licărire dumnezeiască din tine! Stă în puterile tale să o faci să crească sau să o înabuși sub obroc și să o faci să piară! Va veni vremea când toți vom da seama de asta! Tu, în mărginirea ta, te gândești să ai ale lumii, să te bucuri de toate și să nu te pui rau nici cu Dumnezeu. Sărmana, strâmta rațiune omenească! Cine este cu Dumnezeu, greu poate fi plăcut oamenilor și greu se poate bucura de toate ale lumii. Tu însă mai cu osârdie te rogi pentru ‘fericirea’ ta, ceri căsătorie, bani, îndepărtarea vrajmasilor, spor la serviciu și la scoală, avansare și belsug în casă…Și foarte rar îți dorești lumina de sus și mântuire. Asta pentru ca ești foarte bine înfipt în țărâna din care ai ieșit. Dorești toate cele pământești și ești nefericit, fiindcă nu înțelegi că viața ta este trecătoare: “Omul, ca iarba, zilele lui, ca floarea câmpului, așa va înflori. Că vânt a trecut peste ele și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște nici locul său” (Ps. 102). Ți le dorești pe toate pentru aici și acum, dar viața ta nu se sfârșește aici. Ar fi ușor! Este însă un mâine, un mâine de care nimeni nu scapă. Un mâine când toate ale tale vor trece de la întuneric la lumină și se vor prețui nu cu măsura ta. Deci, grăbește-te cât mai ai timp! Schimbă-ți viața! Că iată, acum este vreme potrivită, acum este ziua măntuirii!
(Fragmente preluate din cartea Lacrimă și har, Preotul martir Constantin Sârbu, Ed. Bonifaciu, pg. 178-179)
a pune început 